Cu multă nerăbdare am început lectura cărţii "despre Omul Frumos". Bănuiam spre ce orizonturi tinde scriitura lui Dan Puric, dar aşteptările mi-au fost depăşite. Am şi "un reproş": cu toate că interviurile sunt foarte interesante, nu le-aş fi inclus în volum. Texte ca "Ţărâna" sau "Bolovanul de râu", ca şi celelalte, ating adâncimi sufleteşti unde sălăşluieşte numai lumina.
Îmi pare că există o frăţie de spirit, "de suflet", m-ar corecta autorul, între Exupery, Nicolae Steinhardt şi Dan Puric. Toţi se situează în zona în care bolovanii de râu devin pietre din capul unghiului...
