"Într-un tărâm de seve şi de moluşte plin,
Îmi voi săpa eu însumi, cât mai adânc o groapă,
În care mâine osul bătrân să mi-l alin
Dormind întru uitare ca un rechin în apă..."
Genul acesta de versuri a marcat o epocă a adolescenţei mele; era exact ce-mi trebuia: puţin noir, puţin rebel, puţin pervers, puţin nostalgic, puţin tandru,... puţin din toate, pentru vârsta la care vrei să le guşti pe toate... Nu ştiu de ce, îl asociez pe Baudelaire cu E. A. Poe...
Din "Florile Răului" şi din mormântul "Berenicei" mi-am imaginat crescând poeţii simbolişti francezi şi suprarealismul.
