"...cărţile - ferestre-n ziduri..."

sâmbătă, 29 octombrie 2011

"Maşina Timpului"


Mi se întâmplă frecvent să mi se facă dor de o carte.
De câteva zile mi-e dor de „Maşina Timpului”, deşi mi-a lăsat un gust amar, amar şi concluzia cu care am încheiat-o după fiecare lectură a fost „toate ca o haină se vor învechi şi ca pe un veşmânt îi vei schimba şi se vor schimba” – adică legea entropiei va învinge.
Ecranizarea din 2002 este un film comercial, dar agreabil, iar muzica lui Klaus Badelt a reuşit, cred eu, să prindă ceva din spiritul cărţii marelui H. G. Wells.
Rămâne stăruitoare întrebarea: dacă ai putea călători în timp, unde (când) te-ai duce?


sâmbătă, 22 octombrie 2011

Sfarsitul Eternitatii

Titlul cartii, paradoxal, incitant, nu spune in fapt, nimic, caci ceea ce este etern, nu are sfarsit, exista perpetuu. Dar tocmai de aceea este un titlu incitant. Am incercat sa inteleg postarea Dianei Alzner , luand in mana acest roman de Asimov, din care abia de-mi amintesc cate ceva, dupa vreo 15 ani de la lectura. Aflu astfel din carte, ca omul tine in causul palmei sale, milioane, miliarde de lumi, adica, infinitul, si fiecare din aceste lumi, sunt cai ce ofera sanse de a cauta si gasi fericirea.
***

Andrew Harlan,
a fost ales, la varsta de 15 ani, in urma unei testari indelungate de care n-avea habar, sa studieze si sa cunoasca starea fundamentala a omenirii, cu varietatea ei infinita de feluri de fericire. Adus din Temporal, dincoace de cortina Eternitatii, rupt de familie si de lume, Harlan petrece timp de zece ani in scoala, ca novice, dupa care devine observator, specialist si in cele din urma, Etern.
***

Ai avut parte, Diana, de o initiere aparte in viata, care ma face sa-mi doresc sa-ti fiu invatacel, pe cat se mai poate. De aceea, ma gandesc ca ai ales aceasta carte, ca titlu de postare despre soarta blogurilor in virtual, dupa separarea de autori, mai degraba simbolic. Caci, in fapt, blogurile pot fi eliminate cu un singur click, iar ceea ce conteaza, este trairea, sentimentul si atasamentul, care raman inscrise in cartea lumilor, fara putinta sa fie sterse, in ciuda caracterului vremelnic al desfasurarilor temporale. Suntem temporali, dar avem sansa nemaipomenita de a avea vieti semnificative, unice si importante pentru masina care inregistreaza visul mortii eterne, care-i viata lumii intregi, cum zicea badita Mihai, inspirat de Schopenhauer.
***
Cat de departe am ajuns cu comunicarea noastra? Cat mai avem de parcurs, Diana, pentru a iesi din noviciat? Chiar este sfarsitul eternitatii?

duminică, 16 octombrie 2011

Pe scurt, despre domnii Dickens si Pickwick



Publicarea romanului "Documentele postume ale Clubului Pickwick" de Dickens, s-a facut in douazeci de fascicole lunare, incepand din 31 martie 1836, dar revista s-a vandut numai in patru sute de exemplare, la inceput, si daca dezastrul ce se profila, nu ar fi fost inlaturat de autor, prin introducerea, de la a cincia fascicula, a personajului Sam Weller, tonifiant pana la incredibil, eu nu as fi avut sansa sa citesc de doua ori in viata acest roman atat de diferit de celelalte scrise de acest autor indragit. Personajul Sam a ridicat tirajul la 50. 000 de exemplare, si "Documentele (...)" au castigat un loc in istoria literaturii. Acest Sam Weller este un fel de Til Buhoglinda englez, fiind iubit de cititorii din toate timpurile. "Documentele (...)" nu ating registrele grave ale tonalitatii autorului din alte romane, dar redau o fresca a Angliei primelor decenii ale veacului nouasprezece, cu moravurile judiciare, metehnele alegerilor parlamentare, cu betia generalizata si murdaria la propriu, de neconceput in Anglia de azi, cu afacerile necurate ale vremii, falsa eruditie si concurenta acerba chiar si in absenta competitiei. Nascut in 1812, Dickens a scris cartea la 24 de ani, iar eroul sau, domnul Pickwick, este unul dintre marii mei prieteni din carti, asemenea lui William din Basckerville, din "Numele trandafirului", de Eco.
*
Sa intram, ca de obicei, in text :
*

"Am comunicat personal si in scris , cu Clubul, spuse dl. Pickwick, i-am aratat intentia mea. In decursul lungii noastre absente, au avut loc in sanul sau mai multe neintelegeri. Retragerea mea, adaugata altor felurite imprejurari, a dus la dizolvarea lui. Clubul Pickwick a incetat de a mai exista. Nu voi regreta niciodata, rosti dl. Pickwick cu glas scazut, ca am consacrat aproape doi ani studierii diferitelor varietati ale caracterului speciei omenesti, desi preocuparea de ceea ce e nou parea multora o treaba usuratica. Aproape toata viata mea fiind consacrata afacerilor pozitive si imbogatirii, am vazut deschizandu-se dinainte-mi numeroase probleme despre care nu aveam nici o idee si care, nadajduiesc, mi-au largit inteligenta si mi-au desavarsit spiritul"

*
Numai cine se va incumeta sa citeasca cartea va vedea ce a fost in stare sa faca acest om, care iesise intr-o lume mizerabila, despre care nu avea cunostinta, caci a inteles sa-si deschida inima spre omenie si intelepciune, dar nu s-a inclinat in fata atotputerniciei masluitorilor legii, rectitudinea sa fiind exemplara, iar sacrificiul, rasplatit prin izbanda. Este o carte despre prietenie si omenie, intr-o lume complicata, pe placul inimii mele. O recomand cu drag cititorilor Dianei.

* * *

sâmbătă, 15 octombrie 2011

Radu Tudoran, restul pana la douazeci si unu


Mentionez, dintre cartile lui Radu Tudoran
din Biblioteca Babel si Livada cu Mierle,
romanele din ciclul
"Sfarsit de mileniu":
*
Casa domnului Alcibiade
Retragerea fara torte
Iesirea la mare
Victoria neinaripata
Privighetoarea de ziua
O suta unu lovituri de tun
Sub 0 grade

* * *

"O lume întreagă"



Lumea e a noastră.

miercuri, 12 octombrie 2011

"Balanţa"


-         De ce ai mai cumpărat-o? O citisem...
Acestea au fost cuvintele cu care l-am întâmpinat pe Andrei când mi-a adus acasă „Balanţa” lui Ion Băieşu.
Da, o citisem cu mult timp în urmă dar, de îndată ce am atins-o, mi-a venit în minte un citat din Salinger:
„There are still a few men who love desperately.”
Aceasta a fost concluzia primei lecturi. Că sunt oameni care iubesc ca să se apere de lume.
Atunci mă izbise asemănarea acestui cuplu, Mitică – Nela, cu cel format din Eva şi Secătura din „Fiul risipitor”: aceeaşi lipsă de griji pentru ziua de mâine, acelaşi nonconformism, aceeaşi inadaptabilitate.
Sunt oameni liberi.
Refuzul Nelei şi al doctorului de a se supune, de a intra în sistem este răsplătit prin multă suferinţă, dar şi prin şocul descoperirii finale – iubesc.

luni, 10 octombrie 2011

"Model de copilărie"

Am citit-o când încă mai repartizam oamenii în două sertare absolut distincte - pe unul din ele scria "Buni", pe celălalt "Răi".
Nelly m-a ajutat să deosebesc nuanţele.
Tot atunci am realizat că trecutul este cumva la dispoziţia noastră, îl putem modifica modificând felul în care îl percepem sau adâncimea la care coborâm în tentativa de a-l înţelege.