"...cărţile - ferestre-n ziduri..."

vineri, 17 februarie 2012

Heathcliff in amintirea mea


Am avut sansa sa citesc pe saturate in viata, ii cunosc inca din gimnaziu pe Dickens si Dostoievki, i-am admirat in timp, pe G.G. Marquez, Bulgakov, Auster, Kadare, Eco, Saramago, Murakami ( Ryu si Haruki ), Buzzati si cati altii ... dar amintirea romanului " La rascruce de vanturi" de Emily Bronte, citit la 12 ani , in zorii barbatiei, ramane neegalata, si acopera si noile senzatii de la recitirea, acum, la celalat capat al zilei a cartii, incat recurg tot la ceea ce-mi spune amintirea, facuta putin din uitare, cand incerc sa ma identific cu eroul tragic al povestii care nu inceteaza sa ma tulbure. Atmosfera sumbra de la Wuthering Heights renaste in mine odata cu fiecare furtuna din viata mea. Am invatat de curand cum se pronunta acest nume, intreband de la Diana. Tot ea m-a intrebat daca m-as putea identifica cu Heathcliff, ca personaj, si numai dupa zile de lectura si chibzuinta am spus : "nu". Romanul reda o lupta inclestata care implica patru generatii de-a lungul a doua decenii.
*

Domnul Earnshaw, tatal lui Hindley si al Catherinei, aduce cu sine acasa, intorcandu-se din oras, un copil gasit. Hindley il detesta, si va face tot ce poate sa-l nimiceasca, dar intre Heathcliff si Cathy ia nastere o comuniune spirituala care duce la iubire. Insa Catherine ajunge sa cunoasca Casa Linton, opulenta, civilizata, confortabila, ispititoare, si se simte atrasa de tanarul Edgar. Cathy ii marturiseste unei confidente ca nu s-ar mai putea marita cu Heathcliff, dupa ce s-a trasformat sub ispita vietii imbelsugate si pasnice din Casa Linton. Hethcliff dispare, ea il cauta disperata, se imbolnaveste, devine apatica dupa convalescenta, si intr-o stare de amortire a fiintei , se marita cu Edgar. Apoi Heathcliff se reintoarce bogat, puternic si frumos, dar nu revine pentru a-si implini iubirea, ci pentru razbunare si distrugere. Isi ruineaza dusmanii, ii impinge spre moarte, isi pierde viata si Catherine, si in final, ajunge si el, in moarte, in acelasi cimitir, langa femeia iubita. Tinerii Cathy si Hareton, victime ale luptelor celor din generatia trecuta, invingand prin dragostea lor imprejurarile potrivnice, dau nota de speranta cu care se incheie romanul.
*
Nu e nici pe departe postarea pe care mi-am propus-o despre romanul acesta, este doar un avans, caci las sa creasca in mine impresiile dupa lectura recenta, inainte de a face postarea dorita.